Quantcast
Channel: Mehedinti Blog online
Viewing all 885 articles
Browse latest View live

Traian Băsescu prezintă bilanțul mandatului său prezidențial. sâmbătă, 20 Dec 2014

$
0
0

Președintele Traian Băsescu va susține sâmbătă,la Palatul Cotroceni,o conferință de presă,la care sunt invitați să participe atât jurnaliști din presa centrală, cât și din cea locală.
 
 
Potrivit Administrației Prezidențiale, conferința de presă este programată la ora 18,00.

Președintele Traian Băsescu a declarat în luna august că își va prezenta bilanțul celor două mandate după terminarea celui actual.

Băsescu este primul președinte de după 1989 care a avut două mandate succesive.

*** După ce a fost ministru al Transporturilor, primar al Capitalei și președinte de partid, în 2004 Traian Băsescu a candidat pentru prima oară la alegerile prezidențiale, în contextul retragerii lui Theodor Stolojan, care invocase motive de sănătate.

În urma celui de-al doilea tur de scrutin, Băsescu a câștigat alegerile pentru prima funcție în stat în fața lui Adrian Năstase.

În timpul primului său mandat prezidențial, România a aderat la UE, în 2007. De asemenea, în 2006, șeful statului a prezentat, în fața Camerelor reunite ale Parlamentului, raportul Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, conduse și coordonate de istoricul și politologul Vladimir Tismăneanu.

În 2007, cel de-al treilea președinte al României de după 1989 a fost suspendat din funcție de către Parlament.

Pe fondul scandalului "bilețelului roz", la inițiativa PSD, Parlamentul l-a suspendat pe președintele Traian Băsescu, însă rezultatul referendumului l-a reconfirmat în funcție.

El a încercat să introducă votul uninominal, însă referendumul organizat în acest sens nu a fost valabil din cauza numărului mic de votanți care s-au prezentat la urne.

Tot în primul mandat, președintele Băsescu a semnat decretul pentru organizarea referendumului de trecere de la sistemul parlamentar bicameral la cel unicameral în aceeași zi cu alegerile prezidențiale. Conform rezultatelor finale ale referendumului, 77,78% dintre alegători s-au pronunțat în favoarea Parlamentului unicameral, iar 88,84% au votat pentru reducerea numărului de parlamentari, prezența fiind de 50,95%, referendumul fiind astfel validat.

*** În 2009, Traian Băsescu, susținut de PDL, și-a depus din nou candidatura la Președinție.

El a câștigat alegerile prezidențiale, în urma celui de-al doilea tur de scrutin, în fața lui Mircea Geoană.

În cadrul ceremoniei de validare de la CCR, Traian Băsescu declara că obiectivul său principal este ca fiecare român să simtă că președintele este și al lui, indiferent cum a votat la alegeri.
 
În 2011, șeful statului a trimis Consiliului Legislativ un proiect de revizuire a Constituției, care a avut la bază proiectul Guvernului Boc. El susținea ca angajarea răspunderii Executivului în fața Parlamentului să se poate realiza doar o singură dată pe sesiune, exceptând legea de buget și a asigurărilor sociale. În viziunea președintelui Traian Băsescu, "urmărirea, percheziția, reținerea, arestarea sau trimiterea în judecată penală a parlamentarilor, pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, se poate face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție", eliminând prevederea din actuala Constituție și păstrată în varianta de revizuire a Guvernului Boc, conform căreia parlamentarii "nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei.

Și în cel de-al doilea mandat Traian Băsescu a fost suspendat de Parlament, la inițiativa USL, care invoca faptul că acesta "i s-a substituit lui Emil Boc nu doar ca prim-ministru, ci și ca președinte al PDL". După referendumul din 2012, care nu a fost validat tot din cauza prezenței alegătorilor, Băsescu a rămas șef al statului.

Președintele Traian Băsescu își încheie duminică deceniul de prim om al statului, succesorul său fiind Klaus Iohannis.

AGERPRES
http://www.agerpres.ro/politica/2014/12/20/traian-basescu-prezinta-bilantul-mandatului-sau-prezidential-10-15-57
-----------------------------
------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

CERN – Geneva. Large Hadron Collider (LHC). Cercetari... departe de ochii lumii. Cheltuieli enorme. Rezultatele secrete!

$
0
0

Se pare ca experimentul de sub pamânt, si anume CERN – Geneva,nu numai ca a început, dar s-a si finalizat înainte ca lumea sa aiba habar despre acest lucru.

A înteles oare cineva dintre noi, profanii, ce se întâmpla acolo? Oare ce descoperiri se fac si s-au facut? Ca într-un joc de copii, ne-am amuzat si am cochetat cu niste cuvinte si informatii: teleportare, universuri paralele, crearea universului, cât si forma lui de fiintare… si multe altele. A înteles oare cineva cu adevarat aceste cuvinte?

La 12 august 1943, în America, la Eldridge, se dadea startul unui experiment ce avea sa revolutioneze tot ceea ce omul cunostea despre fizica, univers, timp si spatiu – experimentul Philadelphia.Doua creiere gigantice, Einstein si Tesla, s-au pus “neuron la neuron” pentru a crea posibilitatea ca un vas de marina cu echipaj sa dispara si sa reapara într-un alt loc al lumii bine determinat.

Acest fenomen se numeste teleportare si a fost descoperit în urma cu 65 de ani! Oare ce putem descoperi în 2008, într-un experiment situat la 100 de metri sub pamânt, pe o arie de 27 de kilometri, în care s-au investit cel putin 9 miliarde de euro si la care lucreaza în jur de 5.000 de fizicieni din toata lumea, plus participarea a 20 de state? Au existat si înca exista experimente care întrec cu mult imaginatia noastra si tocmai din aceasta cauza noi, astia din lumea de jos, de pe biciclete, ramânem siderati si nu putem decât sa aducem un argument foarte puternic, “prostii, domne… ce tâmpenii mai scot si astia!”

Un interviu cu domnul profesor Lucian Iordanescu.

 Personalitate cunoscuta în domeniul stiintei aplicate, dar si a metafizicii, ne aduce constant noi informatii si explicatii extraordinar de interesante. Lincentiat într-o varietate de domenii ca: psihologia (Moscova), energetica (Moscova), filologia, institut de studii si cercetari în teologie
(Germania) si drept, Lucian Iordanescu aduce cunoastere si cunostinte acolo unde samânta este roditoare.


- Vom disparea, dupa câte se zvoneste, într-o gaura neagra?
– Aceste cuante de energie din CERN au ca ipoteza matematica – deci IPOTEZA matematica – ca atunci când se lovesc, sa dispara spatiile intraatomice si sa devina un nucleu atât de dens cu o gravitatie inimaginabil de mare. De pilda, într-o gaura neagra, un om dispare ca volum si ramâne un punct care are în gravitatia respectiva o greutate cam cât un cluster galactic.
Un cluster galactic înseamna cam 11.000 de galaxii… materia se prabuseste în sine.
– Deci vorbim de niste ecuatii, si nu de o realitate a gaurilor negre?
– Nimeni nu a pipait pâna acum aceste gauri negre, numai matematic.
Ipoteza matematica este pur si simplu o forma abstracta de fiintare care nu are nici o reprezentativitate la ceea ce stiu eu material.
– Totusi în istoria fizicii, dupa câte stiu, aceste gauri negre au fost studiate si analizate, sunt întregi teorii… varii posibilitati a ceea ce se poate întâmpla cu o gaura neagra.
– Hai sa lamurim ce este o gaura neagra. Este o poarta prin care materia trece la loc în informatie. La fel ca apa care se vaporizeaza si trece la loc în informatie, dupa care ciclul revine, informatia trece la loc în energie si materie, materia trece la loc…

 – Redescoperim ceea ce spuneau chinezii în urma cu 3.000 de ani: nimic nu se pierde, nimic nu se distruge totul se transforma.
– Absolut. Este absurd sa spun ca dispare, ca se pierde. Cum sa se piarda? Pai, daca s-ar pierde, ar însemna ca ceva din universul asta lipseste. Si nu are cum sa lipseasca pentru ca e la mintea elementara…
– Chinezii au dat în câteva cuvinte definitia perfectiunii si a echilibrului total.
– Asa este. Si atunci partea spirito-stiintifica a experimentului de la CERN sa terminat acum vreo doi ani si ceva!
– Stiu ca în luna septembrie au spus ca i-au dat drumul. Asa ne-au informat.
– Da. Asta pentru spectatori si impresia artistica. De ce credeti ca s-au întâlnit acolo 20 de state? – S-a vehiculat ca s-au investit în jur de 9 miliarde de euro.
– Asta se spune cu voce tare. Sunt doua parti: într-una se spune cu voce tare, iar în cealalta mai pe soapta sau în gând. Acolo s-au facut niste descoperiri extraordinare. Am mai spus despre asta. E vorba de zirconiu. Care nu este un material natural, ci unul de laborator si are aplicatii în tehnologia militara, a reactoarelor etc. Este un material extraordinar de fiabil si pur. Toate statele invitate au interese în diverse forme de aplicare a descoperirlor de la CERN. Si atunci au fost invitati reprezentantii, li s-a expus si fiecare si-a ales. Ca la târg.


– Aveti cunostinta despre ce “exponate” ar fi vorba?
– Am spus zirconiu sau putem vorbi despre energii neconventionale.
– Zirconiul în ce cazuri poate fi utilizabil?
– În special în armata si aviatie. Sunt anumite aparate care au nevoie de un anumit suport material, care sa nu fie influentat si sa nu absoarba anumite câmpuri de energie. De pilda, reactorul nuclear de la Cernavoda. Vasul Calandria, unde stau tevile de zirconiu în care sunt pastilele de uraniu, ele sunt asezate dupa o geometrie perfecta (4 microni toleranta) pentru ca neutronul rapid care porneste are o traiectorie foarte precisa. Loveste în atomul de alaturi si sparge neutronul, iar de acolo începe o reactie în lant. Zirconiul, daca nu e pur, absoarbe o parte din energia neutronului care trece prin el si atunci nu se mai duce exact la tinta, ci cade mai alaturi, mai încolo sau mai încoace. Vasul Calandria are un diametru de 12 metri pe când (cu desoperirile de la CERN) as putea sa-l fac numai de un metru. Si are aceeasi eficienta.

– Spuneati ca experimentul s-a terminat acum vreo doi ani si jumatate.
Credeti ca s-a lamurit problematica spatiului si a timpului? A ceea ce Einstein si Tesla dezvoltau în urma cu 50 de ani?
– Sigur. Mai ales ca anumite forme de experiment de la CERN se refera la teleportare. Dar teleportarea în trepte de vibratie diferite fata de cea actuala. Sa zic ca plec din 14 hertzi si ajung în 20 de hz, 70 hz… asta înseamna ca ma mut în lumile paralele. Pentru ca Einstein a lasat legaturile lui (ca si Tesla), numai câtorva minti foarte bine pregatite. Sa nu ne imaginam ca numai noi putem pleca încolo si încolo vine spre noi! Si sunt de mult printre noi aia de dincolo. Einstein a avut legaturi precise cu ei.

– Ce înseamna „ei”? Ce înseamna „de dincolo”?
– De dincolo de vibratia noastra. De pilda ADN-ul nostru vibreaza cam cu 80 de Ghz pe secunda adica 80 de miliarde de hz pe secunda. Imaginati-va o fiinta care vibreaza la 500 de TERA HERTZI. ~la ar fi lumina – pai, pe asta nu îl mai vad, dar e lânga mine. Iar el îsi încetineste sau îsi modifica cumva propria vibratie si încep sa-l vad pe strada si sa stau de vorba cu el.
– Vorbim de entitati încarnate? De o lume a spiritelor?
– Nu încarnate, ci întrupate. Alte civilizatii extra-Terra. Noi suntem suntem spirit care am parcurs trei stari de agregare: informatie, am ajuns în energie, iar acum suntem în materie. Tot spirite suntem, dar în a treia stare de agregare. Sunt spirite care nu sunt în a treia stare de agregare, ci în prima stare de agregare sau în a doua. Si mergând mai departe… materia e iadul. Ce înseamna iad, rau? Înseamna ceva care se desface, se distruge si se transforma tot timpul – ceva care construieste înseamna binele.

- Sa întelegem ca cei de la CERN ar fi descoperit în urma cu doi ani si jumatate posibilitatea de a trece granitele timpului si spatiului?
– Au descoperit-o ei acolo si o descoperisera si rusii la Dubna si altii, numai ca ei merg pe un palier superior având un generator, un accelerator de particule. Ce înseamna sa accelerezi o particula pâna la viteza luminii? O transformi direct în informatie. Fiindca fotonul în univers este purtatorul informatiei, este postasul care trimite informatia în tot univesul. Intra si în corpul nostru sub forma de fotoni si iese sub forma de fotobioni, iar specialistii o vad în aura – informatia. Ei au acolo posibilitati tehnologice de a urca pe un plan superior al experimentelor în ceea ce priveste timpul si spatiul. Nu e chiar o stiinta care se gaseste pe taraba în piata Moghioros.

– Banuiesc ca nu ar fi util si nici indicat si nici bine ca toate acestea sa fie pe piata…
– Sa ne imaginam o hrana spirituala greu de digerat. Noi, suntem majoritatea un fel de copii. Ia sa ne imaginam ca îi dai unui copil de trei luni o vodca mare, vreo doua friptane si o sticla de bere. Pai, ce face? Moare. Deci proportional cu evolutia spirituala luam o hrana din ce în ce mai grea. Multi spun: “vreau si eu sa stiu”. Si ce faci cu ce sti?

– Cum ne putem imagina evolutia spirituala în alte planuri? Evolutia spirituala are loc numai pentru oameni, numai aici pe Terra, numai pentru cei încarnati în aceasta vibratie?
– În univers spiritul are sapte planuri de evolutie.
– La CERN se pot descoperi aceste planuri despre care dumneavoastra vorbiti?
– Sigur ca da. Pentru ca anumite particule, anumite forme de cuarc despre care am amintit mai devreme, au ca definire simpatia. Ce caracteristica are simpatia? Simpatizeaza cu particula cealalta. S-a descoperit ca doua particule care sunt despartite de o mie de miliarde de kilometri si de o mie de miliarde de ani lumina, ele se comporta ca si cum ar fi una si aceeasi. Stiu una de alta la distantele astea incomensurabile de timp si spatiu. Dar sunt si particule care se razvratesc una împotriva celeilalte. Asa si cu experimentul asta de la CERN, e greu de spus oamenilor în ce consta. Sa nu uitam ca informatia este un eveniment perceput, o actiune perceputa.

- Si atunci ce putem spune despre Big-Bang?
– E o ipoteza. Si zic: “înainte de Big-Bang ce a fost?” – nu se stie. Ba se stie, universul era în potential. Si nici nu sunt convins ca a fost o explozie, a fost o aparitie, o revelatie, dintr-odata el s-a relevat în miscare. Statea în potential si dintr-odata a început sa se miste. Ei considera aceasta miscare la scara universului explozie.

– Sa revenim la nivelurile spiritului despre care vorbeati. Vad ca aveti si o plansa.
– Spiritul cel mai de jos care are secunda cea mai lunga este pamântul. El are ca personalitate forma amorfa. Când zic lunga, la el înseamna o secunda, o suta de milioane de ani. Un nivel superior este piatra, care e primara, dar are mai putin de o suta de milioane de ani – secunda. Dar sa revin la graficul pe care îl am în fata. Oameni cu spirit amorf avem 1.999%, oameni cu spirit primar avem 29%, urmeaza primitivul care este de forma vegetala sau lemnul, care reprezinta în oamenii din jurul nostru 47%, o proportie de 14%, care sunt abilii si care au ca reprezentativitate apa-apa, nu poate fi comprimata, dar are o calitate, ia forma vasului în care sta, ea se modeleaza imediat în orice situatie -, urmeaza desteptii care sunt ca aerul, aproape nul. Îi bagi în seama – ai nevoie de ei, îi simti, sunt necesari – ei sunt numai 6%, vin inteligentii – au ca reprezentativitate vântul, miscarea – sunt numai 2% si ultima treapta a spiritului ca evolutie esteînteleptul– ca reprezentativitate focul – iar distributia în oameni este de 0.001%. Astea sunt cele sapte trepte de evolutie ale spiritului în întregul univers dinamic. Universul pe care îl cunoastem noi din prima lege a Kybalionului…
Sursa : dincolo de limite.com
-------------------------------------

Mai mult,aici:
======================

Large Hadron Collider

CERN Geneva

CERN Geneva teoria conspiratiei

Large hadron collider conspiracy theories

Large hadron collider aliens

---------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Important. Klaus Iohannis a preluat mandatul de șef al statului. Traian Băsescu a părăsit Palatul Cotroceni. UPDATE

$
0
0

Klaus Iohannis a preluat mandatul de șef al statului.
Traian Băsescu a părăsit Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis a preluat mandatul de șef al statului, duminică, la Palatul Cotroceni.
Ceremonia s-a încheiat, Traian Băsescu a plecat de la Palatul Cotroceni.

         Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au sosit duminică la Palatul Cotroceni. Regimentul de gardă i-a dat onorul noului președinte, în cadrul unei ceremonii militare.

Iohannis a fost întâmpinat în holul Palatului Cotroceni de Traian Băsescu și soția acestuia, Maria.

După acest moment a avut loc ceremonia predării colanului. Astfel, la încheierea mandatului, Traian Băsescu, care a exercitat în această perioadă calitatea de cap al Ordinului Național "Steaua României"— cea mai veche și mai înaltă dintre decorațiile țării noastre, simbol al suveranității naționale — a transmis președintelui în exercițiu, Klaus Iohannis, Colanul de aur al Ordinului.

Cei doi preşedinţi, soţiile lor şi echipele de consilieri care au participat la ceremonie au ciocnit un pahar de şampanie şi au făcut fotografii, după care Klaus şi Carmen Iohannis i-au condus pe Traian şi Maria Băsescu la plecare.

Înainte de a părăsi Palatul Cotroceni, lui Traian Băsescu i s-a prezentat onorul, iar fost preşedinte s-a oprit şi a sărutat drapelul Gărzii de Onoare. Apoi s-a urcat în maşină, nu fără a fi îmbrăţişat de două dintre fostele sale consiliere.

Citeşte şi: Klaus Iohannis a depus jurământul în Parlament. Avem Preşedinte! Discursul preşedintelui

 Câteva sute de simpatizanți l-au aplaudat pe Traian Băsescu, duminică, la ieșirea de la Palatul Cotroceni, după ceremonia de predare a mandatului de președinte.

Aceștia l-au așteptat pe trotuarele de la intrarea Marinescu a Palatului Cotroceni, unde au scandat "Băsescu și PMP, o nouă Românie!", au cântat "I love Băse"și au afișat o serie de pancarte pe care se puteau citi mesaje precum "Băsescu respect!", "Noi suntem copiii statului de drept", "Mulțumim, Traian Băsescu", "Băsescu nu iese din decor, rămâne la cârmă pe un alt vapor".

Totodată, cei aflați în fața Palatului Cotroceni au strigat și împotriva premierului Ponta: "Jos Ponta" sau "Klaus-Klaus ne-a scăpat de Mikey Mouse".

Printre cei care au ținut să fie alături de Traian Băsescu în acest moment au fost și lideri ai PMP: Eugen Tomac, Nicolae Ivășchescu, Cristian Petrescu, Clement Negruț, Daniel Geantă. Aceștia au anunțat că după-amiază se vor întâlni într-un cadru informal cu fostul șef al statului la un restaurant din Parcul Herăstrău.

Opinie separată de susținătorii lui Băsescu au făcut alte câteva zeci de români, care au scandat la rândul lor lozinci împotriva acestuia: "Băsescu judecat pentru ce a furat!", "Băsescu la pușcărie" sau "Ghici ghicitoarea mea cine astăzi va pleca?".

Traian Băsescu a ieșit din palat cu soția sa, Maria, într-o mașină și nu s-a oprit să stea de vorbă cu simpatizanții.

După plecarea fostului șef al statului, manifestația s-a încheiat. Nu au fost înregistrate incidente, cei aflați în stradă fiind supravegheați de un impresionat dispozitiv de jandarmi.

 - See more at: http://www.obiectiv.info/klaus-iohannis-a-preluat-mandatul-de-ef-al-statului-traian-basescu-a-parasit-palatul-cotroceni_62839.html#sthash.CXzWVAGs.dpuf

-------------------------------------------------------------------------------------------

Klaus Iohannis și-a început mandatul prezidențial (sinteză în imagini)

Președintele Klaus Iohannis a preluat duminică mandatul prezidențial de la Traian Băsescu, în cadrul unor ceremonii care s-au desfășurat în Parlament și apoi la Palatul Cotroceni.

82fa697c-5a54-48e8-adf0-5cc174fcaabb


Foto: (c) Alex MICSIK / AGERPRES FOTO

Iohannis a depus jurământul de învestitură în funcția de șef al statului în Parlament, într-o ședință solemnă, în care parlamentarii au luat act de începerea exercitării mandatului de președinte iar patriarhul Daniel și-a dat binecuvântarea.

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES FOTO

În discursul susținut în fața parlamentarilor, noul șef al statului a declarat că va fi președintele tuturor românilor și că este onorat de încrederea pe care alegătorii i-au acordat-o. Citește știrea

Cel de-al patrulea președinte al României după 1989 a spus că își dorește ca la finalul mandatului său România să fie spațiul unei alte stări de spirit, al unui alt climat social, unde să fie prezente stabilitatea, aprecierea valorii și calmul. Citește știrea

În plus, președintele Iohannis a arătat că dorește o schimbare profundă a țării, astfel încât România să iasă din zona senzaționalului și a spectacolului. Citește știrea

Președintele Iohannis a cerut încredere și răbdare, arătând că numai așa se poate realiza o construcție durabilă. Citește știrea

Iohannis a susținut necesitatea reconstrucției instituțiilor politice astfel încât să fie constituit "un edificiu statal durabil pentru 50, nu pentru cinci ani". Citește știrea























Foto: (c) Silviu MATEI / AGERPRES FOTO

De asemenea, el a arătat că lupta împotriva corupției trebuie continuată, pentru că nu există o altă cale pentru România decât aceea a unei țări eliberate de corupție. Citește știrea

Noul șef al statului a propus un "consens național" pentru a sprijini integrarea efectivă a Republicii Moldova în Uniunea Europeană (citește știrea) și un consens al partidelor parlamentare pentru menținerea pe termen lung a bugetului Apărării la cel puțin 2% din PIB, precizând că în primele șase luni ale mandatului va prezenta strategia națională de apărare (citește știrea).



Foto: (c) Silviu MATEI / AGERPRES FOTO

Iohannis a anunțat că va chema la consultări partidele politice pe teme fundamentale: obiectivele de țară, o modalitate de lucru și de dialog permanent și un calendar cu etape și acțiuni. Citește știrea

După depunerea jurământului în Parlament, Klaus Iohannis a mers la Palatul Cotroceni împreună cu soția sa, Carmen, unde a fost primit cu onoruri militare. Într-o zi care a debutat cu ploaie, chiar în momentul în care Iohannis a urcat pe podiumul amenajat pentru a primi onorul gărzii de onoare a apărut soarele.



Foto: (c) Simion MECHNO / AGERPRES FOTO

La intrarea în palat, cei doi au fost primiți de Traian Băsescu și soția sa, Maria.



Foto: (c) Alex MICSIK / AGERPRES FOTO

A urmat ceremonia predării colanului, la care au participat și viitorii consilieri ai lui Iohannis și echipa lui Băsescu.



Foto: (c) Alex MICSIK / AGERPRES FOTO

Traian Băsescu a plecat de la Cotroceni după onorul dat de garda de onoare la încheierea mandatului prezidențial. El a salutat, cu lacrimi în ochi, regimentul militar, a sărutat drapelul și a salutat presa, reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, cât și pe cei care îl așteptau afară.



Foto: (c) Radu TUȚĂ / AGERPRES FOTO

Câteva sute de susținători și de opozanți l-au așteptat la ieșirea din Palatul Cotroceni.

Președintele Klaus Iohannis organizează începând cu ora 15,00 o recepție la Palatul Cotroceni, cu o listă de invitați care nu este publică.

AGERPRES/(AS-autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin)
http://www.agerpres.ro/politica/2014/12/21/alerta-klaus-iohannis-si-a-inceput-mandatul-prezidential-sinteza-in-imagini--15-38-51
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Au venit... Sarbatorile de iarna! Moș Ajun! Obiceiuri si tradiții in AJUNUL CRĂCIUNULUI

$
0
0

AJUNUL CRĂCIUNULUI.
Obiceiuri si tradiții de urmat în ziua dinaintea CRĂCIUNULUI.


AJUNUL CRĂCIUNULUI. Despre moș Ajun se spune că ar fi fost frate geamăn cu moș Crăciun, deoarece seamănă între ei ca două picături de apă. Totodată, se știe despre moș Ajun că ar fi fost ultimul dintre apostoli. De asemenea, moș Ajun este cel care a poruncit să se dea flăcăilor colaci, să se umble cu colindatul și să li se dăruiască florinți de la părinți, scrie traditii-superstitii.ro.

Conform tradiției Maica Domnului înainte de a naște a cerut ajutor luimoș Ajun, dar acesta, considerându-se prea sărac, a trimis-o către fratele său mai înstărit – moș Crăciun. Astfel Fecioara Maria a născut în staulul al cărui stăpân era moș Crăciun.

Se zice, din timpuri vechi, că în noaptea de Ajun nu e bine să dormi pe paie sau prin fânîn grajdul animalelor, fiindcă în această noapte boii vorbesc între ei despre Mântuitorul Hristos care s-a născut în iesele și pe care aceștia l-au încălzit cu suflarea lor.

Se spune că în Ajun de Crăciun cerurile se deschid, dar această minune nu poate fi văzută decât de oamenii credincioși și buni la suflet.

O superstiție ne învață că în noaptea de Crăciun nu trebuie să deschidem ușa nimănui pentru că ne va zbura norocul din casă.

Un obicei care se întâlnește în multe regiuni ale țării este ca în ziua de Ajunul Crăciunului, preotul, dar și cântăreții bisericești să umble cu icoana nașterii lui Iisus Hristos.

Alte obiceiuri în seara dinaintea Crăciunului sunt următoarele:
  • Se spune că pentru a avea noroc, în decursul vieții, nu trebuie să mănânci nimic în ajun de Crăciun;
  • În ziua de Ajun când gospodinele ies prima dată în curte trebuie să adune câteva surcele pe care mai apoi să le împrăștie prin casă, aceste surcele se numesc “pui”;
  • Cei care cresc albine nu trebuie să dea nimic din casă în ziua de Ajun, pentru ca albinelor să le meragă bine și să nu le piardă la roit;
  • Gospodinele trebuie să fiarbă pentru masa de Ajun mai toate felurile de bucate, pentru a le avea și în anul următor;
  • La ajunul Crăciunului se pune puțină otavă pe masă, care după sărbători se va da vacilor să o mănânce, astfel le va merge bine și se vor înmulți;
  • În ajunul de Crăciun este bine să li se dea copiilor să mănânce bostan pentru a fi sănătoși tot anul, etc.
În unele locuri există obiceiul conform căruia fetele nemăritate trebuie să țină post negru pentru a-și putea visa ursitul.

În alte regiuni ale țării, fetele, pentru a-și vedea ursitul, lasă afară peste noapte puțin din toate felurile de mâncare negustate, astfel ursitul va veni și va gusta, iar acestea vor putea să-l vadă.

Ajunul Crăciunului este o sărbătoare plină de obiceiuri și tradiții populare, multe dintre ele păstrându-se încă atât la sate, cât și la orașe.

Sursa REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/ajunul-craciunului-obiceiuri-si-tradi-ii-de-urma-in-ziua-dinaintea-craciunului_1597984.html#ixzz3Mls8CPAT
-------------------------------------------------------------------------------------



Tuturor prietenilor, Craciun fericit!
La Multi Ani si Sanatate!
Admin, Romania Megalitica
-------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Craciunul - Nasterea Domnului. Tuturor prietenilor mei, Craciun fericit!

$
0
0

 
Cel dintai praznic imparatesc cu data fixa, in ordinea fireasca (cronologica) a vietii Mantuitorului, este Nasterea, numita in popor si Craciunul, la 25 decembrie, este sarbatoarea anuala a nasterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos (vezi Luca II, .1-21). Pare a fi cea dintai sarbatoare specific crestina, dintre cele ale Mantuitorului, desi nu este tot atat de veche ca Pastile sau Rusaliile, a caror origine sta in legatura cu sarbatorile iudaice corespunzatoare.

 

a) In mentalitatea crestina primitiva, mostenita de la lumea veche, accentul se punea pe ziua mortii si a invierii divinitatilor adorate, iar nu pe ziua nasterii lor. De aceea, cultul Mantuitorului in Biserica primara era concentrat mai tot in jurul mortii si al invierii Sale. Calendarele crestine pastreaza de asemenea in amintirea posteritatii, nu datele nasterii mucenicilor si ale Sfintilor, ci datele mortii lor. De aceea, Nasterea Domnului este considerata in general ca o sarbatoare de origine mai noua decat Pastile. Vechimea ei se poate urmari retrospectiv in documente pana pe la sfarsitul secolului III, cand - dupa o traditie consemnata de istoricul bizantin Nichifor Calist - pe timpul prigoanei lui Diocletian si Maximian, o mare multime de crestini au pierit arsi de vii intr-o biserica din Nicomidia, in care ei se adunasera sa praznuiasca ziua Nasterii Domnului.


b) Desi sarbatorita in toata lumea crestina, totusi, la inceput era deosebire intre crestinii din Apus si cei din Rasarit, in ceea ce priveste data acestei sarbatori. Astfel, in Apus, cel putin de prin sec. III, Nasterea Domnului se serba, ca si azi, la 25 decembrie, potrivit unei vechi traditii, dupa care recensamantul lui Cezar August, in timpul caruia Sf. evanghelist Luca ne spune ca s-a intamplat Nasterea Domnului (Luca II, 1 ), a avut loc la 25 decembrie 754 ab Urbe condita (de la fundarea Romei). Dupa Sf. Ioan Gura de Aur, traditia aceasta este foarte veche la Roma si acolo, spune el, Nasterea Domnului s-ar fi serbat de la inceput la 25 decembrie. Cam acelasi lucru afirma, putin mai tarziu, si Fericitul Ieronim, intr-o cuvantare tinuta de el la Ierusalim, in ziua de 25 decembrie; convingerea ca in aceasta zi S-a nascut Hristos, spune el, este veche si universala.

 

De asemenea, dupa Fericitul Augustin, consensul Bisericii fixeaza ziua nasterii Domnului in ziua a opta a calendelor lui ianuarie (25 decembrie). Dar ceea ce este sigur este ca in Rasarit, pana prin a doua jumatate a secolului IV, Nasterea Domnului era serbata in aceeasi zi cu Botezul Domnului, adica la 6 ianuarie; aceasta dubla sarbatoare era numita in general sarbatoarea Aratarii Domnului. Practica rasariteana se intemeia pe traditia ca Mantuitorul S-ar fi botezat in aceeasi zi in care S-a nascut, dupa cuvantul Evangheliei, care spune ca, atunci cand a venit la Iordan sa Se boteze, Mantuitorul avea ca la 30 ani (Luca III, 23).

 

De fapt insa, atat in Orient cat si in Occident Nasterea Domnului a fost serbata de la inceput la aceeasi data, in legatura cu aceea a solstitiului de iarna, numai ca orientalii au fixat-o, dupa vechiul calcul egiptean, la 6 ianuarie, pe cand Apusul, in frunte cu Roma, a recalculat-o, fixand-o in functie de data exacta la care cadea atunci solstitiul, adica la 25 decembrie.

 

Se considera ca sarbatoarea Nasterii s-a despartit pentru prima data de cea a Botezului, serbandu-se la 25 decembrie, in Biserica din Antiohia, in jurul anului 375, apoi la Constantinopol in anul 379, cand Sf. Grigorie de Nazianz a tinut cu acel prilej celebra predica festiva, care va servi mai tarziu ca izvor de inspiratie imnografului Cosma de Maiuma la compunerea canonuluf Nasterii ("Hristos Se naste, slaviti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L !...").

 

Peste cativa ani, se introducea data de 25 decembrie, pentru praznuirea Craciunului, si la Antiohia, dupa cum dovedeste Omilia la Nasterea Domnului, tinuta la Antiohia de Sf. loan Gura de Aur in 386, si amintita mai inainte. In Constitutiile Apostolice (V, 13), redactate spre sfarsitul, secolului IV, Nasterea Domnului e numarata ca cea dintai dintre sarbatori, recomandandu-se serbarea ei la 25 decembrie, iar in alt loc (cart. VIH, cap. 33) e amintita ca o sarbatoare deosebita de cea. a Epifaniei. Cu timpul, si anume prin prima jumatate a secolului V, ziua de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii a fost introdusa si in Biserica Alexandriei, apoi in cea a Ierusalimului, generalizandu-se astfel in crestinatatea rasariteana. Numai armenii serbeaza inca pana astazi Nasterea Domnului tot la 6 ianuarie (odata cu Botezul Domnului), ca in vechime.

 

c) La fixarea zilei de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii Domnului, s-a avut in vedere probabil si faptul ca mai toate popoarele din antichitate aveau unele sarbatori solare care cadeau in jurul solstitiului de iarna (22 decembrie), sarbatori care erau impreunate cu orgii si. petreceri desantate si pe coare Craciunul crestin trebuia sa le inlocuiasca. Biserica a vrut sa contrapuna o sarbatoare crestina mai ales cultului lui Mitra, zeul soarelui, cult de origine orientala, care prin sec. III facea o serioasa concurenta crestinismului, indeosebi in randurile armatei romane, si a carui sarbatoare centrala cadea in jurul solstitiului de iarna (22-23 decembrie), ea fiind privita ca zi de nastere a zeului Soare, invingator in lupta contra frigului si a intunericului, si Ziua de nastere a Soarelui nebiruit, pentru ca de aici inainte zilele incep sa creasca, iar noptile sa scada. Opinia generala a liturgistilor si istoricilor apuseni este ca ziua de nastere a zeului Mitra (sarbatoare introdusa la Roma de imparatul Aurelian la 274) ar fi fost astfel inlocuita cu ziua de nastere a Mantuitorului care fusese numit de prooroci "Soarele Dreptatii" (Maleahi IV, 2) si "Rasaritul cel de sus" (comp. Zaharia VI, 12 ; Luca I, 78, 79 si Troparul Nasterii Domnului) si pe Care batranul Simeon il numise "Lumina spre descoperirea neamurilor" (Luca II. 32), iar apoi El insusi Se numise pe Sine "Lumina lumii" (Ioan IX, 5). Este insa posibil ca adevaratul raport cronologic dintre aceste doua sarbatori sa fie invers, adica va fi existat mai intai sarbatoarea crestina a Nasterii lui Iisus la 25 decembrie, iar introducerea de catre Aurelian a sarbatorii pagane a lui Mitra la 274 sa fi constituit o incercare neizbutita de a inlocui sarbatoarea crestina, mai veche.

 

Tot in legatura cu fenomenele naturii erau si sarbatorile de iarna ale romanilor, ca Saturnaliile (sarbatoarea lui Saturn) si Juvenaliile (sarbatoarea tinerilor sau a copiilor), care cadeau cam in acelasi timp. De aceste sarbatori ale stramosilor nostri romani erau legate o multime de datini si obiceiuri vechi, pe care poporul nostru le pastreaza pana azi, dar le-a pus in legatura cu Nasterea Domnului si le-a imprumutat sens si caracter crestin, ca de exemplu: colindele, sorcova, plugusorul s.a., la care cu timpul s-au adaugat si altele, de origine si conceptie pur crestina, ca : Vicleiemul, Irozii, Steaua s.a., care fac din sarbatoarea Craciunului una dintre cele mai scumpe si mai populare sarbatori ale Ortodoxiei romanesti.

 

Nu mai putin se poate sa fi contribuit la fixarea zilei de 25 decembrie ca data a Nasterii Domnului si o consideratie simbolica, in legatura cu cursul anului solar. Deoarece Sf. Ioan Botezatorul a spus: "Aceluia (adica lui Iisus) se cade sa creasca, iar mie sa ma micsorez" (Ioan III, 30), s-a asezat sarbatoarea Nasterii lui la 24 iunie (momentul solstitiului de vara, cand zilele incep sa descreasca), iar Nasterea Mantuitorului la 25 decembrie, adica dupa solstitiul de iarna, cand zilele incep sa se mareasca.


d) Odata fixata la 25 decembrie, sarbatoarea Nasterii Domnului a atras dupa sine revizuirea si deplasarea sau fixarea datelor unui sir intreg de alte sarbatori, in general mai noi, care stau in dependenta cronologica de ea, si anume : Taierea-imprejur a Domnului, intampinarea Domnului, Bunavestire si Nasterea Sf. Ioan Botezatorul (vezi mai departe). Totodata, in legatura cu marele praznic, au luat nastere in calendarul rasaritean pomenirile unor sfinti mai importanti din Vechiul si din Noul Testament, grupate inainte si dupa data Nasterii Domnului (ca de ex: cele 2 duminici dinaintea Nasterii si cea de dupa Nastere), a caror vechime e atestata inca din sec. IV. Sarbatoarea Nasterii a devenit astfel al doilea punct cardinal al anului bisericesc, dupa Sfintele Pasti. Dupa cum data Pastilor guverneaza intreg ciclul sarbatorilor cu data variabila   (vezi   mai departe   la aceasta sarbatoare), tot asa Craciunul reglementeaza un ciclu important de sarbatori cu date fixe, presarate in tot cursul anului bisericesc.
 
e)  In ceea ce priveste modul sarbatoririi, ziua Nasterii Domnului, fiind privita ca una dintre cele mai mari sarbatori crestine, era praznuita cu mare solemnitate. In ziua precedenta se ajuna  (obicei existent inca din sec. IV), se facea slujba in cadrul careia se botezau catehumenii, ca si la Pasti si la Rusalii, si se citeau Ceasurile mari sau imparatesti, numite asa pentru ca la Bizant luau parte la ele si imparatii, iar la noi domnitorii cu toata curtea lor. Tot in ajun, slujitorii Bisericii (preotii si cantaretii) umblau, ca si azi, cu icoana Nasterii pe la casele credinciosilor, pentru a le vesti maritul praznic de a doua zi. Cu timpul, s-a instituit si postul Craciunului, ca mijloc de pregatire sufleteasca pentru intampinarea sarbatorii. Ziua sarbatorii insasi era zi de repaus; pana si sclavii erau scutiti in aceasta zi de corvezile obisnuite. Erau oprite, prin legi civile, spectacolele si jocurile de teatru si cele din palestre si circuri. Era interzisa, de asemenea, plecarea genunchilor, atat in ziua Nasterii cat si in tot timpul pana in ajunul Bobotezei, regula pe care, in virtutea traditiei, o pastreaza pana astazi cartile noastre de slujba.


---------------------------
---------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
 
Tuturor prietenilor mei,
 
 

 
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------
----------------------------------

Mehedinti Blog online - Alianta Contribuabililor & Capra vecinului. "Frati romani, va rog eu mult, faceti un efort supraomenesc si lasati capra vecinului sa moara de batranete!" Desigur, NU la acest blog ma refer!

$
0
0
 
Site-ul/blogul "Mehedinti Blog online - Alianta Contribuabililor"este semnalat eronat,
de unele motoare de cautare a informatiilor ("search engine"),de cateva zile,
ca un "phishing website"!
 
"This site has been reported as phishing website. Exchanging sensitive or confidential information with this site could put you at risk of identity theft and/or financial fraud. We strongly discourage visiting this page."
------------------------------------------
Multumesc cretinoidului... care a facut acest lucru!
Asa "e" unii! Fara ei... viata nu ar fi posibila!
Craciun fericit, boule!
 
 
 
 
  1. Ura, invidie, prostie umana... ori interese oculte?
    Greu de spus cine a facut-o, cine este interesat sa decredibilizeze acest site/blog!
    Dar intr-o tara cu atati tembeli pe metru patrat,orice este posibil! Asta e, cu astia defilam!
    Doar o vorba as mai spune: "Frati romani, va rog eu mult, faceti un efort supraomenesc si lasati capra vecinului sa moara de batranete!" Desigur, NU la acest blog ma refer!
    Chiar nu am avut si nici nu am PERSONAL vreun interes! De niciun fel!
    A fost un "project", o idee de a costrui ceva, o placere!
    Dar... daca nu se poate... ca multe altele, nu-i bai!
    Asta e! "Soarta", vorba unui amic! :)
    Craciun fericit,tuturor!

 

 
 

 
Faptul ca raportarea de catre un IDIOT este o nerozie, este demonstrata de site-ul: http://webstatsdomain.org/ / ;
 
Reputatia buna a site-ului/blogului "mhblogonline"... a fost, este si va ramane: 100% BUNA!
"Navigati" cu incredere!



*****************************
*****************************
 

 
Craciun fericit, tuturor!
---------------------------
-----------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------


Traim in Romania! Purtătoarea de cuvânt a președintelui Klaus Iohannis e nemulțumită.Tatiana Niculescu Bran, desființată după ce a criticat Cotroceniul! Reacția ei

$
0
0

Tatiana Niculescu Bran a făcut bilanțul primei săptămâni la Cotroceni.Purtătoarea de cuvânt a președintelui Klaus Iohannis e nemulțumită de modul în care arată Palatul, că nu există o cantină la care să mănânce și că trebuie să semneze chiar și pentru o sticlă de apă.

Mediul on-line a reacționat imediat la cuvintele lui Bran. Ea este aspru criticată pe pagina personală de pe o rețea de socializare. Redăm doar câteva dintre sutele de mesaje negative la adresa postărilor sale.

”Si ce veti face, doamna ? Veti inlocui mobilierul "vetust" cu mobiler nou de la IKEA ?
 
Ca om de cultura, ma asteptam sa faceti diferenta intre un simbol Cotroceniul, si un penthouse !
 
daca lucrati intr-o firma privata a doua zi zburati pe usa afara din cauza acestor comentarii publice pe care le faceti. Pe banii nostri din care va luati salariul insa sint permise orice fel de pareri despre design si chiuvete. Ar trebui sa mai stiti ca o gramada de copii merg flaminzi la scoala pentru ca parintii lor nu au bani pentru un corn.
 
Citind postarile dv si comentariile trag o concluzie : Pentru viitor , mesajle dv trebuie sa fie scurte, concise si clare ; gen Ana are mere
 
Doamna, in Romania se moare de foame si de frig iar dumneavoastra schimbati decoruri? Faceti, va rog, o mica plimbare prin satele din sudul tarii, Moldova, Dobrogea- veti dobandi o imagine reala a tarii in care traiti.
 
Doamna noi nu am votat schimbare pentru nici un mobilier am votat pentru o schimbare de mentalitate si nu ignorați postările noastre pentru ca noi o să-l plătim nu dv dacă nu va place dativa demisia.”
 
Tatiana Niculescu Bran a reacționat și ea și le-a mulțumit celor care au făcut comentarii la postarea sa.
 
”Vă mulțumesc tuturor pentru comentariile la articolul meu despre administrația și birocrația anacronice ale Cotrocenilor din ultimii 25 de ani. Într-adevăr, așa cum unii dintre dvs. au remarcat, e vremea ca lucrurile să se schimbe tocmai pentru că administrația și funcționarii ei printre care mă număr acum sunt acolo în slujba cetățenilor și nu invers.”, scrie Bran.

Sursa:
http://www.stiripesurse.ro/tatiana-niculescu-bran-desfiin-ata-dupa-ce-a-criticat-cotroceniul-reac-ia-ei_942995.html
-----------------------------
--------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------

O veste foarte bună pentru toți românii! Premierul Victor Ponta,după promulgarea Legii bugetului

$
0
0

Premierul Victor Pontaspune că promulgarea de către președintele Klaus Iohannisa Legii bugetului pe anul 2015este ''o veste foarte bună pentru toți românii''.
 
''O veste foarte bună pentru toți românii! Dacă cineva a înțeles cu adevărat de ce a contestat PNL Bugetul la CCR, (pentru un amendament care chiar era al lor de altfel), îl rog să-mi explice și mie! Poate înțeleg și colegii din PNL-PDL că oamenii așteaptă să ne schimbam TOȚI (nu doar unii) în bine, să lăsăm scandalul și confruntările inutile!'',
scrie Ponta pe pagina sa de Facebook.

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2015 și decretul privind promulgarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015, în urma deciziei Curții Constituționale a României de a respinge sesizarea de neconstituționalitate, a informat Administrația Prezidențială.

Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2015 a fost aprobat pe 21 decembrie de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Parlamentarii au votat bugetul de stat cu 339 voturi "pentru"și 141"împotrivă".

Tot atunci, deputatul Eugen Nicolăescu a informat că grupurile parlamentare ale PNL și PDL vor contesta la Curtea Constituțională bugetul de stat pe anul 2015, pe motiv că este neconstituțional. "Avem două argumente: principiul legalității și principiul respectării angajamentelor internaționale", a explicat Nicolăescu,în plenul Parlamentului.

El a adăugat că opoziția a votat împotriva bugetului propus pentru 2015, pentru că acesta "în loc să lupte împotriva corupției, stimulează corupția".

În replică, premierul Victor Ponta a făcut un apel la responsabilitate, arătând că eventuala contestare la Curtea Constituțională a bugetului de stat pe 2015 va determina amânarea creșterii pensiilor, acordarea subvențiilor sau reducerea TVA în turism.

AGERPRES/(AS — autor: Cristina Tatu)
http://www.agerpres.ro/politica/2014/12/29/ponta-dupa-promulgarea-legii-bugetului-o-veste-foarte-buna-pentru-toti-romanii-22-01-56
-------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
eec06d6b-de19-40c3-90d0-32868d88f1ec

An nou fericit! La mulţi ani cu sănătate!

$
0
0

Prieteni,
“E cumpăna dintre ani!
Să privim înapoi cu iertare, înainte cu speranţă, în jos cu înţelegere şi în sus cu recunoştinţă! Speranţa să vă deschidă poarta spre un An Nou plin de bucurii şi împliniri. La mulţi ani !”
“La mulţi ani cu sănătate!"

Domnul să vă dea de toate.

Poate un strop de fericire, poate unul de iubire, poate unul de noroc, poate toate... la un loc.”

“Gândiţi-vă la trecerea dintre ani... ca la o poartă.
Puteţi să treceţi prin această poartă în noul an şi să luaţi cu voi doar lucrurile şi gândurile bune.
LA MULŢI ANI!”
------------------------------------------------
Admin Romania Megalitica - http://romaniamegalitica.blogspot.ro/ -

 

Anul Nou este sărbătorit prin obiceiuri diverse şi inedite de diferitele popoare, însă peste tot se manifestă credinţa unui nou început şi speranţa unui viitor mai bun, prin aruncarea lucrurilor vechi din casă, aprinderea de artificii sau exprimarea unor dorinţe.

ÎnScoţia, Anul Nou este numit "Hogmanay", iar în unele sate sunt aprinse suluri de smoală, care sunt lăsate apoi să se rostogolească pe străzi. Astfel, anul vechi este ars şi celui nou îi este permis să vină. Scoţienii cred că prima persoană care va intra în casă de Anul Nou va aduce fie noroc, fie ghinion. Anul cel nou va fi norocos dacă această persoană este un bărbat brunet, care aduce un dar.

Un obicei spaniol de Anul Nou este să mănânci câte o boabă de strugure la fiecare dintre cele 12 bătăi ale ceasului care vestesc trecerea în noul an, acestea reprezentând dorinţe pentru fiecare lună a anului următor. De asemenea, pentru mirese, noaptea de Anul Nou reprezintă ocazia de a-şi strecura verigheta în cupa de şampanie şi de a ciocni.

Un obicei similar există şi în Portugalia, cu diferenţa că aici sunt preferate smochinele. Astfel, în noaptea dintre ani, trebuie înghiţite 12 smochine, care simbolizează 12 dorinţe pentru anul ce vine.

La Liège, în Belgia, pe 1 ianuarie, există obiceiul de a mânca choucroute (un fel de varză murată cu cârnaţi) în familie, având sub farfurie, în mână sau în buzunar o monedă, pentru a avea bani tot anul.
La Napoli, în Italia, Anul Nou este întâmpinat printr-un obicei special, care constă în a arunca pe fereastră obiecte vechi, simboluri ale anului care a trecut. Astfel, obiecte de mobilier, vase şi haine ajung în stradă, spre nefericirea gunoierilor, care trebuie să treacă în timpul nopţii pentru a face curăţenie. Tradiţia, însă, tinde să dispară, deoarece prezintă reale riscuri pentru trecători. În noaptea de Anul Nou, numită "Capodanno", italienii obişnuiesc să pună pe masă mâncăruri speciale, despre care se spune că aduc bogăţie şi abundenţă.

În Olanda, Oudejaarsdag sau "ziua anului trecut" (31 decembrie) este sărbătorită prin multe focuri de artificii, care încep în zori şi ţin până târziu în noapte.

În unele părţi din Elveţia şi Austria localnicii se costumează pentru a sărbători ajunul zilei de Sfântul Silvestru. În anul 314, oamenii au crezut că suveranul pontif al acelei perioade, care se numea Silvestru, a capturat un monstru de mare ce va scăpa şi va distruge lumea în anul 1000. În amintirea acelei spaime, oamenii se îmbracă în costume neobişnuite.

În Grecia, ziua de Anul Nou este dedicată Sfântului Vasile, celebru pentru bunătatea sa. Copiii îşi lasă încălţările lângă şemineu în noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la sfântul cel bun. O mâncare tradiţională pentru această sărbătoare este "vassilopitta", o prăjitură în care este pusă o monedă din argint sau din aur. Cel ce găseşte moneda va avea noroc în anul respectiv.

În ţări din America Latină, precum Ecuador sau Peru, cu puţin timp înainte de Anul Nou, oamenii fac păpuşi de cârpă sau din hârtie creponată (muñecos), care reprezintă anul ce s-a terminat. Păpuşile sunt expuse apoi în faţa caselor până pe 31 decembrie, la miezul nopţii, când sunt arse în stradă. Există, de asemenea, credinţa conform căreia dacă porţi o anumită culoare la 12 noaptea, aceasta ar putea aduce noroc în anumite domenii. Astfel, se spune că galbenul este semn de bani, iar roşul poate aduce noroc în dragoste. De asemenea, cel care doreşte să călătorească tot anul trebuie să alerge prin cartier cu o valiză în mână, la ora 12 noaptea fix.

Ruşiiobişnuiesc să bea şampanie la miezul nopţii şi, după ora 12, să deschidă uşile şi ferestrele pentru ca noul an să intre în casă.

În ebraică, Anul Nou se traduce prin "Rosh Hashanah". Este un moment sacru, când oamenii se gândesc la ceea ce au făcut rău în trecut şi promit că vor fi mai buni în viitor. Ceremonii speciale au loc în sinagogi, unde se cântă la shofar, un instrument special. Copiii primesc haine noi, iar masa cuprinde obligatoriu fructe şi produse din făină, pentru a aminti de vremea recoltei.

În calendarul islamic, care se bazează pe mişcările Lunii, data noului an este devansată cu 11 zile în fiecare an. În Iran, Anul Nou se sărbătoreşte pe 21 martie. Cu câteva săptămâni înainte de această dată, oamenii pun seminţe de grâu la încolţit, în vase speciale. Până la sosirea anului nou, grâul creşte şi simbolizează primăvara şi viaţa nouă care începe.

Nu toţi hinduşii sărbătoresc noul an în acelaşi timp sau în acelaşi fel. În Bengalul de Vest, oamenii se împodobesc cu flori, pe care le colorează în roşu, roz, violet sau alb. Femeile poartă haine galbene, culoarea primăverii. În schimb, în sudul Indiei, mamele pun mâncare, flori şi daruri într-o cutie specială, pentru copii. În dimineaţa Anului Nou, copiii trebuie să ţină ochii închişi, până când sunt conduşi de mână la cutia cu daruri. În India Centrală, steagurile portocalii împodobesc toate clădirile în ziua de Anul Nou. În provincia Gujarat, în vestul Indiei, Anul Nou este celebrat la sfârşitul lunii octombrie, în acelaşi timp cu festivalul Diwali, când pe acoperişuri se pun mici lămpi cu ulei aprinse. În aprilie, când Soarele se mişcă din Casa Peştilor în Casa Berbecului, locuitorii din Sri Lanka încep să sărbătorească Anul Nou. Acesta cade, de obicei, pe 13 sau 14 aprilie.

În Vietnam, Anul Nou este numit "Tet Nguyen Dan" sau mai simplu "Tet". El începe pe 21 ianuarie sau 19 februarie, în funcţie de an. Vietnamezii cred că un zeu stă în fiecare casă, iar în ziua de Anul Nou se duce la cer. Acolo, el spune cât de bun sau rău a fost fiecare membru al familiei în anul care a trecut. Zeul călătoreşte pe spatele unui crap, de aceea vietnamezii obişnuiesc ca de Anul Nou să cumpere un crap viu, căruia îi dau drumul în râu.

Anul Noul chinezesc este celebrat cândva între 17 ianuarie şi 19 februarie, când este Lună Nouă - "Yuan Tan". El este sărbătorit de chinezii din întreaga lume prin procesiuni pe stradă, unde sunt aprinse mii de lanterne. Chinezii cred că spiritele rele sunt peste tot în acea perioadă, aşa că aprind artificii pentru a le îndepărta. Uneori, ei îşi sigilează ferestrele şi uşile cu hârtie, pentru a nu lăsa spiritele malefice să pătrundă în casă.

Pentru japonezi, Anul Nou, numit "Oshogatsu", este una dintre cele mai importante sărbători şi un simbol al înnoirii. În decembrie, sunt organizate "petreceri de uitat anul" sau "Bonenkai", prin care oamenii lasă în urmă problemele şi grijile anului pe cale să se încheie şi se pregătesc pentru un nou început. Neînţelegerile şi animozităţile sunt uitate. Pe 31 decembrie, la miezul nopţii, familiile merg la cel mai apropiat templu pentru a împărţi saké (băutură tradiţională, n.r.) şi pentru a asista la cele 108 lovituri de gong care anunţă trecerea în noul an (această cifră reprezintă numărul păcatelor acumulate într-un suflet de-a lungul anului, iar loviturile de gong simbolizează alungarea păcatelor unul câte unul şi purificarea sufletelor). Pe 1 ianuarie, copiii primesc otoshidamas - mici cadouri cu bani înăuntru.

Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic în noaptea de 31 decembrie - 1 ianuarie este numit la români "Îngropatul Anului", denumirea de "Revelion" aparţinând timpurilor moderne.

Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul cărţii "Zile şi mituri", asemănător divinităţii, timpul se naşte anual, întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare, pentru a renaşte după alte 365 de zile. Ciclul sărbătorilor de Anul Nou este unul ritualic, împărţit simetric de Revelion în două segmente: perioada dintre Crăciun şi miezul nopţii de 31 decembrie şi apoi până la Bobotează.

În prima parte a ciclului, timpul se degradează: se măreşte noaptea, sporeşte frigul şi întunericul şi, odată cu acestea, spaima oamenilor că lumea merge spre pierzanie, că va veni momentul când Soarele va dispărea definitiv de pe cer. Se face apoi simţit fenomenul solstiţiului de iarnă, când Soarele începe să urce pe bolta cerului şi ziua să crească puţin câte puţin, "cu cât sare cocoşul pe pragul casei" sau "cu cât se mişcă puiul în găoacea oului". Prin multe obiceiuri şi credinţe care exprimă iniţial teama, dezordinea şi haosul, iar, după miezul nopţii de Revelion, optimismul, veselia, ordinea şi echilibrul, oamenii acordă diverse semnificaţii fenomenelor naturale.

Sursa:
ANUL NOU ÎN JURUL LUMII Moment al unui nou început, marcat prin obiceiuri inedite - Mediafax
------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Viata Sfantului Vasile cel Mare. Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei (1 ianuarie). La Multi Ani,Vasile!

$
0
0

Postare de Vasile Burcu.



---------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------------------------------

2014 un an al extremelor meteorologice, iar inceputul lui 2015 continua cu temperaturi sub - 20 de grade, dupa weekend

$
0
0

Saptamana viitoare ne asteapta inca un episod cu minime sub - 20 de grade.Anul pe care l-am incheiat a fost unul al extremelor, cu recorduri de frig sau de caldura, vijeli si 3 coduri rosii pentru fenomene meteo, o premiera pentru tara noastra.



De la bun inceput am pornit cu stangul. In ianuarie 2014, meteorologii au emis primul cod rosu de viscol din istoria Romaniei. Dar la sfarsitul primelor 3 luni ale anului trecut, am avut o surpriza: in medie, ianuarie, februarie si martie au fost cele mai calduroase din ultima jumatate de secol. Si-am mai trecut prin ceva notabil: diferente uriase de temperatura intre o zi si alta: 27 de grade in doar 7 zile.

Lunile de primavara si de vara n-au facut nici ele in limita normala. Romania a fost maturata de ploi, in conditiile in care toate tarile din Balcani au inregistrat inundatii istorice.

Puhoaiele au facut prapad si la noi, mai ales in sud si in sud vest. A plouat atat de mult incat cantitatile de precipitatii s-au apropiat de recordurile absolute din 1961. In lunile calduroase, ne-au speriat ploile torentiale cu gheata si vijeliile care semanau cu tornadele.

In categoria fenomenelor ciudate pentru tara noastra se incadreaza si prima ninsoare din toamna lui 2014, care a cazut pe 25 octombrie.

Episodul de viscol de saptamana trecuta a fost cel mai timpuriu din ultimii 8 ani. Iar gerul a depasit orice record din 61 incoace.
LA BUCURESTI
Desi valorile termice vor creste usor fata de intervalul precedent, vremea se va mentine deosebit de rece pentru aceasta data. Cerul va fi variabil, cu unele innorari in prima parte a zilei si spre sfarsitul noptii. Vantul va sufla slab si moderat. Temperatura maxima se va situa in jurul valorii de -4 grade, iar cea minima va fi de -8 grade, mai scazuta in zona preoraseneasca. Dimineata si noaptea vor fi conditii de ceata si chiciura.

LA MUNTE
Desi valorile termice vor creste fata de intervalul precedent, vremea se va mentine rece pentru aceasta data, local geroasa, mai ales dimineata. Ziua cerul va fi temporar noros si doar izolat va fulgui. Noaptea, nebulozitatea se va accentua, iar precipitatiile, predominant sub forma de ninsoare, vor cuprinde treptat toate masivele montane. Vor fi conditii de polei. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari in special pe creste, unde va spulbera zapada.

SAMBATA

Valorile termice vor continua sa creasca usor, astfel ca vremea va deveni in general normala din punct de vedere termic. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, in general, intre -2 si 5 grade, iar cele minime se vor incadra intre -11 si -1 grad. Cerul va fi mai mult noros si se vor semnala precipitatii slabe, indeosebi in prima parte a intervalului, in regiunile vestice, nordice si centrale si pe arii mai restranse in sud-est. Acestea vor fi predominant sub forma de ninsoare in Maramures, Transilvania si zonele munte si mixte in restul teritoriului, favorizand local aparitia poleiului. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari la munte si in sudul Olteniei. Izolat in zonele joase se va semnala ceata.

LA MUNTE
Cerul va fi mai mult noros si temporar vor cadea precipitatii slabe, predominant sub forma de ninsoare. Izolat vor fi conditii de polei. Vantul va avea intensificari, mai ales la altitudini mari si va spulbera zapada. Temperatura aerului va continua sa creasca in majoritatea masivelor.

Saptamana viitoare va debuta cu temperaturi mai ridicate insa de Boboteaza, vom avea din nou parte de ger. Temperaturile vor scadea in Capitala pana la -10 grade la mijlocul saptamanii viitoare.

Sursa:
http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/in-weekend-scapam-de-ger-insa-dam-de-ninsori-si-polei-ce-se-intampla-cu-vremea-de-saptamana-viitoare.html
------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Pamantul nu mai are răbdare cu noi! Ne cutremuram... tot mai des! Un nou cutremur, cu magnitudinea de 3,9 grade, a avut loc sambata in zona seismica Vrancea

$
0
0

Un nou cutremur cu magnitudinea de 3,9 grade a avut loc sambata la ora 12:08 in judetul Buzau, la o adancime de 150 de kilometri, anunta Institutul pentru Fizica Pamantului.

Este al doilea cutremur
care are loc sambata, primul avand magnitudinea de 4,2 grade  pe scara Richter si fiind localizat la o adancime de 70 de kilometri, la ora 05.39.

Directorul stiintific al Institutului pentru Fizica Pamantului, Mircea Radulian, a declarat ca aceste cutremure de mica intensitate sunt normale, scrie Mediafax.

In zona seismica Vrancea s-au produs, in decembrie, alte 13 cutremure cu magnitudini intre 3 si 4,5, cel mai puternic dintre acestea fiind inregistrat in 7 decembrie.

In 22 noiembrie, in Vrancea s-a produs un cutremur de 5,7 grade, fiind cel mai mare ca magnitudine inregistrat in Romania in ultimii 10 ani. Seismul a fost simtit si in Bucuresti si a fost urmat de mai multe replici, care nu au depasit insa 3,3 grade. Din cauza cutremurului, alimentarea cu energie electrica a fost afectata in mai multe localitati din judetul Galati. Serviciile de ambulanta din Vrancea au primit mai multe apeluri pentru atacuri de panica, iar functionarea unor retele de telefonie mobila a fost afectata temporar.

Tot in Vrancea, la 6 octombrie 2013 a avut loc un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, fiind atunci cel mai mare din ultimii patru ani.
 
---------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
 

Adriana Săftoiu, are dreptate! Si eu m-am saturat de scandaluri interminabile, de condus Tara cu televizorul, de stiri pe surse, de ingalbenitul TV-urilor... cu Breaking news-uri... de tot rahatul!

$
0
0
 
Iohannis-Ponta, colaborare.Reacția Adrianei Săftoiu.

Invitată într-o emisiune de la România TV, Adriana Săftoiu a discutat despre colaborarea dintre Klaus Iohannis și Victor Ponta. 
"Este nevoie de această colaborare cuviincioasă între Victor Ponta și Klaus Iohannis. Este bine - în general - pentru sănătatea politică din România. A continua genul acesta de colaborare conflictuală nu s-a arătat fructoasă pentru țară. În acest moment, așa cum se văd lucrurile, nu putem să-i reproșăm mare lucru domnului Iohannis pentru că intră în colaborare cu domnul Ponta prin genul acesta de întâlniri. De asemenea, nu este de reproșat nici faptul că Victor Ponta răspunde invitațiilor. Este adevărat că noi nu știm cine pe cine sună sau cine pe cine invită, dar poate că nici că nu mai contează bucătăria internă. Contează doar rezultatul",
a spus Adriana Săftoiu într-o emisiune de la România TV.

- See more at: http://www.dcnews.ro/iohannis-ponta-colaborare-reac-ia-adrianei-saftoiu_463829.html#sthash.63RP4Qyp.dpuf
---------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Saracul Presedinte Basescu sau cat de bogat poate ajunge un inalt functionar de stat in Romania

$
0
0
 
Fostul presedinteTraian Basescu s-a pensionat in 4 noiembrie 2014, se arata in ultima declaratie de avere a acestuia postata pe site-ul Administratiei Prezidentiale.


Potrivit documentului, fostul sef al statului a incasat pe lunile noiembrie si decembrie o pensie cumulata de 5.166 lei.

In declaratia de avere a lui Traian Basescu se mai arata ca la finalul mandatului de presedinte el detine un apartament in Bucuresti cumparat in 2003 impreuna cu sotia sa, Maria Basescu, si altul in Constanta mostenit in 2011 de la parintii sai.

Basescu a plecat de la Cotroceni: Condus de simpatizati si opozanti

Totodata, fostul sef al statului mai detine si doua masini: o Dacia Duster fabricata in 2010 si un Ford BMax fabricat in 2012. La aceasta din urma este specificat faptul ca a fost dobandita prin contract de vanzare-cumparare (cu OP din 25 iunie 2012 - platitor Ioana Basescu).

Klaus Iohannis e noul presedinte al Romaniei. Traian Basescu si-a luat la revedere

Traian Basescu mai are si bijuterii in valoare de 25.000 de euro, dobandite in perioada 1975-2014, ceasuri de 47.000 de euro dobandite in aceeasi perioada si tablouri in valoare de 19.000 de euro dobandite intre anii 1989-2014.

Fostul presedinte are un cont deschis in 2002 la ING de 2.068 dolari, altul la Unicredit Tiriac Bank deschis in 2014 de 49 de dolari si un depozit deschis la aceeasi banca in 2001 de 46.437 dolari. Mai detine si un card la BCR pe care are 35.067 lei.

Basescu: N-am fost un presedinte genial, am fost unul onest. Sunt doar un presedinte

Pe anul 2014, Traian Basescu a primit de la Administratia Prezidentiala un salariu de 69.957 lei. Fostul sef al statului a incasat anul trecut si indemnizatii pentru deplasari in valoare de 4.900 euro si 900 dolari.
Sursa: http://www.ziare.com/basescu/presedinte/traian-basescu-a-incasat-prima-pensie-cat-primeste-fostul-presedinte-1341706
----------------------------------
---------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
 

Întâlnire a preşedintelui Klaus Iohannis cu prim-ministrul Victor Ponta. Romania sau starea de normalitate. Nu credeam... ca se mai poate!

$
0
0

La iniţiativa preşedintelui României,Klaus Iohannis,a avut loc joi, 8 ianuarie, la ora 11.00, la Palatul Cotroceni, o întâlnire de lucru cu prim-ministrul Victor Ponta.
 
La întâlnire au mai participat ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, precum şi consilierii prezidenţiali Dan Mihalache, George Scutaru şi Leonard Orban (confundat în comunicatul oficial cu un alt consilier prezidenţial, Cosmin Marinescu).
 
Temele principalele de discuţie au fost situaţia execuţiei bugetare pentru anul 2014 la nivelul MApN, fondurile alocate pentru Apărare în 2015 şi perspectivele pentru următorii doi ani, precum şi stadiul demersurilor întreprinse de Guvern pe lângă partenerii externi în vederea majorării deficitului bugetar astfel încât să se facă o eventuală alocare suplimentară de 0,3% din PIB în anul 2015 pentru finanţarea cheltuielilor militare.
 
Această discuţie se înscrie în seria demersurilor instituţionale în sfera securităţii naţionale în conformitate cu atribuţiile constituţionale ale Preşedintelui României, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
 
Alte teme abordateîn cadrul întâlnirii au fost stadiul atragerii de fonduri europene, precum şi modalităţile de îmbunătăţire a absorbţiei acestor fonduri.

VIDEO - Imagini cu întâlnirea de la Cotroceni. Ce au discutat Iohannis şi Ponta.



Sursa: http://www.stiripesurse.ro/video-imagini-cu-intalnirea-de-la-cotroceni-ce-au-discutat-iohannis-si-ponta_943693.html
___________________________________
__________________________________________________________
_______________________________________________________________________________

Pensii. Pensionari. In ATENTIA actualilor si viitorilor pensionari! Cinci modificari la legea pensiilor despre care trebuie sa stii

$
0
0


Pensii 2014.Cinci modificari la legea pensiilor despre care trebuie sa stii.
     
-------------------------------------------------------------------

3) Varsta de pensionare la femei va creste pana la 65 de ani

--------------------------------------------------------------------------------------------
 

4) Noi indici de corectie pentru cei pensionati intre 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013

-----------------------------------------------------------------
 
Conform documentului citat, drepturile de pensie, rezultate in urma aplicarii indicilor de corectie prevazuti mai sus, se cuvin incepand cu data de 7 noiembrie 2013.
 
Noii indicii au fost stabiliti dupa o decizie a Curtii Constitutionale
 
OUG nr.1/2013 a completat prevederile Legii pensiilor, stabilind ca, in situatia in care, la data majorarii valorii punctului de pensie, indicatorii in raport de care se determina valoarea punctului de pensie nu pot fi comunicati, potrivit legii, de catre Institutul National de Statistica (INSSE), valoarea punctului de pensie sa se majoreze anual cu 100% din rata medie anuala a inflatiei, la care se adauga 50% din cresterea reala a castigului salarial mediu brut realizat. Astfel, punctul de pensie pentru 2013 a fost indexat cu 1,06, fiind stabilit la o valoare de 762,1 lei, fata de 732,8 lei, cat a fost in 2012.  

Pe 29 octombrie 2013, CCR a decis ca este neconstitutional articolul III din OUG nr. 1/2013, deoarece legile pot fi aplicate numai pentru dispozitii viitoare. Acest articol prevede ca:
  • In anul 2013 indicele de corectie care se aplica punctajului mediu anual determinat este 1,06;
  • Indicele de corectie de mai sus se aplica si punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis incepand cu luna ianuarie 2011;
  • In situatia persoanelor ale caror drepturi de pensie s-au deschis incepand cu luna ianuarie 2011, indicele de corectie se aplica asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat in plata in luna intrarii in vigoare a OUG nr. 1/2013.
Ca urmare a acestei decizii, indicele de corectie de 1,06 se aplica doar persoanelor al caror drept la pensie s-a deschis dupa data intrarii in vigoare a OUG nr.1/2013, respectiv data de 23 ianuarie 2013, iar persoanelor al caror drept la pensie s-a deschis incepand cu luna ianuarie 2011 pana la data de 23 ianuarie 2013 sa li se aplice dispozitiile art.170 din Legea nr. 263/2010, potrivit unui comunicat de presa al CCR.
 
Conform declaratiilor facute de reprezentantii Ministerului Muncii pentru AvocatNet.ro, aproximativ 210.000 dintre persoanele care ar fi avut dreptul la pensie in perioada 1 ianuarie 2011 - 23 ianuarie 2013 au introdus cereri de pensionare, adica si-au materializat acest drept.
 
In aceste conditii, Ministerul Muncii va trebui sa recalculeze si sa aplice noii indici pentru cele 210.000 de pensii, incepand cu data de 7 noiembrie 2013.
 
  

5) Cum se acorda pensia de invaliditate incepand cu 1 aprilie 2013?

------------------------------------------------------
 
Legea nr. 37/2013, in vigoare din 1 aprilie 2013, a modificat legea pensiilor astfel incat pensia de invaliditate sa se acorde indiferent de stagiul realizat, in toate cazurile in care beneficiarul a fost incadrat in grad de invaliditate

Aceasta desi vechile dispozitii in materie stabileau ca persoanele care si-au pierdut capacitatea de munca din cauza unor boli obisnuite sau a unor accidente care nu au legatura cu munca beneficiaza de pensie de invaliditate doar daca au realizat stagiul de cotizare necesar in raport cu varsta.

Din primavara anului 2013, insa, alineatul care defineste sintagma "stagiu de cotizare necesar" a fost abrogat, dupa cum a confirmat, pentru AvocaNet.ro, Casa Nationala de Pensii Publice.
Mai exact, a explicat institutia la acea data, acest lucru inseamna ca nu mai conteaza stagiul de cotizare necesar in raport cu varsta, iar pensia de invaliditate se va acorda indiferent de stagiul realizat, in toate cazurile in care beneficiarul a fost incadrat in grad de invaliditate.
 
Totusi, sintagma "in raport cu varsta" nu a fost eliminata complet din legea pensiilor. Mai precis, ea va deveni o conditie pentru acordarea stagiului potential.
 
Concret, CNPP a aratat ca, potrivit regulilor aplicabile din 1 aprilie 2013, persoanelor incadrate in gradul I sau II de invaliditate li se acorda stagiul potential doar daca au realizat, la data emiterii deciziei medicale asupra capacitatii de munca, stagiul de cotizare in raport cu varsta.

CNPP a mai precizat ca  toate cererile inregistrate incepand din 1 aprilie 2013 la casele teritoriale de pensii sunt solutionate conform normelor legale in vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie.
Detalii despre aceste modificari, AICI.

Sursa:
http://www.avocatnet.ro/content/articles%7Cview/id_35809/photo_1/Pensii-2014-Cinci-modificari-la-legea-pensiilor-despre-care-trebuie-sa-stii.html#slide
---------------------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Illuminati – Stapanii din umbra. Teoria conspiraţiei. Intr-o dimensiune ascunsa... se pune la cale insasi viitorul lumii.

$
0
0

Ceea ce indeobste numim realitate istoricaeste un fenomen care se desfasoara pe doua planuri.Primul plan este cel vizibil, la indemana oricarui om care iese pe strada sau acceseaza televiziunile si Internetul. Nu este decat varful aisbergului. Cel de al doilea plan este nevazut pentru cei multi. In aceasta dimensiune ascunsa se pune la cale insasi viitorul lumii. Autorii? Un grup ocult care vegheaza destinele omenirii de mii de ani. Cei care au auzit de ei, le spun Illuminati…

Inchipuie-ti, fie chiar pentru o clipa, ca tot ce stii despre realitatea inconjuratoare e un mare fals. Ca mare parte din ceea ce serveste Mass-Media sunt minciuni si manipulari grosolane. Ca tot ce se spune "liber" nu este decat rezultatul unui fals care izvoraste dintr-un lung sir de minciuni oficiale. Poate nu este adevarat, poate ca totul nu este decat o simpla conceptie conspirationist-alarmist-apocaliptica, la mare moda in aceste vremuri. Dar daca este adevarat?

In acest caz, vei descoperi incetul cu incetul ca "Puterea" acestei lumi nu este aceea pentru care se bat in prezent Statele Unite, Rusia, Japonia, U.E. Toate aceste puteri economice si militare nu sunt decat niste piese de joc, manuite din umbra de adevaratii stapani ai planetei. De acolo, din anonimatul Intunericului, ei leaga si dezleaga mersul lucrurilor. De la cel mai inalt nivel imaginabil al puterii, acest for necunoscut celor multi guverneaza aproape nestingherit. Ei fac legi si revolutii, ei instaureaza guverne, ei hotarasc ce tari dispar pentru ca altele sa le ia locul.

Ei "fabrica" noi ideologii si chiar religii. Se spune ca ei au creat oranduirea capitalista, tot ei au creat-o si pe cea comunista. Au eliminat comunismul din istorie ca pe o masea stricata atunci cand au considerat ca nu mai corespunde cu planurile lor. Ei fauresc tratatele militare si economice internationale, ei schimba regimuri politice si presedinti de state, ca pe niste simple piese uzate ale unei masini. Pentru ei, Lojile Masonice de orice rit, N.A.T.O., Grupul Bilderberg, O.N.U., Comisia Trilaterara, defuncta U.R.S.S. si alte organizatii pe care le-am vazut sau le vedem inca defiland pompoase la televizor, nu sunt altceva decat "terenul de lucru" al stapanilor din umbra.

Despre identitatatile si nationalitatile Illuminatilor nu se cunosc decat foarte putine lucruri, dupa cum este usor de banuit. In schimb planurile lor devin vizibile pe masura ce "valul" de pe ochii celui care vrea sa afle Adevarul, este ridicat in egala masura de setea cunoasterii si de dorinta de a fi cu adevarat liber. Puterea lor este cu adevarat mare si temuta de oricine ajunge sa afle cate ceva despre ei. De-a lungul mileniilor, au desavarsit arta conspiratiei pana aproape de piscul perfectiunii. Proba de nestirbit a Timpului le-a slefuit politica in patru mari directii, simple si greu de contracara:

1.Creaza conflicte si razboaie in care cele doua parti provocate, lupta una impotriva celeilalte si nu contra adevaratului instigator.
2.Nu apar niciodata in vazul tuturor.
3.Finateaza toate partile implicate in conflict.
4.Trec intotdeauna drept instanta impaciuitoare care pune capat conflictelor.
Aflaţi mai multe »

AVERTISMENT IMPORTANT. Viaţa pe Pământ este ameninţată. Ce poate distruge TERRA

$
0
0

"Începem să atingem și să trecem dincolo de limitele biofizice care îngăduie existența civilizației umane, așa cum o cunoaștem", susține cercetătorul Stephen Carpenter.

Profesorul Stephen Carpenter, directorul Centrului de Limnologie (hidrobiologia apelor dulci) al universității statului Wisconsin din orașul Madison, a criticat utilizarea exagerată a îngrășamintelor artificiale precum cele fosfatice și azotoase pentru faptul că acestea depășesc limitele planetare care permit existența vieții pe Pamânt, informează thewestsidestory.net.

Pământul reprezenta un mediu de viață mult mai bun în epoca holocenului (ultima perioadă a erei cuaternare) pentru că atunci civilizația a îmbunătățit viața omului și a dus la o dezvoltare mai rafinată în domeniile social, politic și religios.

"Tot ceea ce este important pentru civilizație" — spune Carpenter — "s-a petrecut înainte de 1914". Dezvoltarea agriculturii, înălțarea și declinul Imperiului Roman, revoluția industrială au fost unele dintre cele mai bune fenomene care s-au întâmplat în lumea noastră, dar numai pâna acum circa o suta de ani, când activitățile omului au început să distrugă planeta, consideră sursa citată de thewestsidestory.net.
Aflaţi mai multe »

Gabriel Sandu, fost deputat PDL, dă o lovitură istorică! Pericol de moarte pentru "marele" PNL

$
0
0

Declaraţia fostului ministru Gabriel Sandufăcută în faţa procurorilor DNApoate fi începutul unui cutremur de moarte pentru politica românească de azi,în datele ei ticăloase de acum.

Deja faimosul din dosarul Microsoft Gabriel Sandu (fost deputat PDL în perioada 2004-2008 şi ministru al Comunicaţiilor şi Informatizării Societăţii între 2008 şi 2010) dă o lovitură istorică. Este primul fost deputat şi demnitar care vorbeşte despre banii negri luaţi drept mită din contracte cu bani publici şi daţi mai departe la partide. Iar aceşti bani (Gabriel Sandu este cercetat pentru că ar fi primit o mită de 4,8 milioane de euro) au mers la Adriean Videanu, la Radu Berceanu şi la Roberta Anastase. Şoc după şoc! Bani pentru partid, nu pentru afacerile sau buzunarele lui Radu Berceanu, nu pentru miile de metri de alei pavate încălzite de Adriean Videanu în curtea mausoleului de la la Snagov, nu petru casa familiei Anastase. Banii ar fi fost pentru partid. Adică pentru campaniile electorale ale PDL.

Nenorocire mai mare nici că se poate. Ea poate genera o adevărată catastrofă. Să nu uităm că dezinvoltura incredibilă a afacerilor de pe vreamea guvernului Boc a dus şi la afacerile Elenei Udrea, la cele ale lui Sorin Blejnar şi ale lui Liviu Negoiţă, precum şi la uriaşele recuperări de TVA inexistent (afacere încă neinvestigată cu adevărat). Nu întâmplător Elena Udrea a strecurat un tic-tac într-una din declaraţiile sale. Placa turnantă a afacerilor din vremea regimului Băsescuştie ea ce cronometra. Timpul rămas până la darea în vileag a banilor obţinuţi din guvernare şi despre care multă lume crede că în afară de poşete şi Cocoş s-au mai dus şi la partidul Coanei Joiţica, dar şi la Cotroceni, la moşia preşedintelui.

Pista deschisă de ministrul Gabriel Sandu duce la porţile ferecate ale banilor negri din partidele politice parlamentare. Toate, cât timp au fost la putere, au folosit instituţiile pentru a genera bani negri pentru oameni şi conducerile acestora, pentru partide şi pentru persoanele aflate în funcţii guvernamentale. Iar funcţiile se cumpărau. Declaraţia lui Gabriel Sandu dată la DNA ne duce cu gândul la o situaţie similară pentru Dorin Cocoş şi Elena Udrea, pentru Sorin Blejnar şi alţi mânuitori de bani din intersecţiile de putere (cum ar fi Vama).
Aflaţi mai multe »

PROIECT LEGE PRIVIND PENSIILE MILITARE

$
0
0

Proiectul legii privind pensiile militare discutat la Guvernul Romaniei  |  14-01-2015
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
În data de 13.01.2015,președintele Federației Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România  „Alexandru Ioan Cuza", Iulian Surugiu, a participat la o ședință la Guvernul României alături de reprezentanți ai Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Afacerilor Interne, Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, precum și alți factori de decizie, ședință în care s-au purtat discuții despre proiectul legii privind pensiile militare (la prezentul comunicat atașăm proiectul de lege în cauză).

Prin acest proiect de lege nu se dorește decât luarea unor măsuri reparatorii și existența unui cadru legal clar privind pensionarea cadrelor militare.

 Referitor la acest proiect, până în data de 19.01.2015 vor fi trimise puncte de vedere, iar în perioada 19-24.01.2015 va avea loc o nouă întrevedere pentru analizarea punctelor de vedere trimise pentru ca la începtul lunii februarie 2015 acest proiect de lege să fie finalizat și trimis la Parlamentul României.

 Federația Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România  „Alexandru Ioan Cuza" consideră că eforturile pentru armonizarea și uniformizarea legislației privind pensionarea cadrelor militare este mai mult decât necesarăîn contextul actual, deoarece cei care s-au aflat în slujba cetățenilor pentru a asigura liniștea și siguranța acestora au dreptul justificat de a le fi și lor asigurată liniștea și siguranța pensionării.

 Menționăm că Federația Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România „Alexandru Ioan Cuza" a avut și are ca obiectiv pe anul 2015 acordarea ajutoarelor bănești pentru vechime și vârstă în cazul cadrelor celor care se pensionează.

BIROUL EXECUTIV CENTRAL
„Uniţi suntem puternici!”
 ======================================================
================================================
PROIECT LEGE PRIVIND PENSIILE MILITARE

PARLAMENTUL  ROMÂNIEI

 

SENATUL ROMÂNIEI  CAMERA DEPUTAŢILOR

LEGE

privind pensiile militare de stat

 
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. – Dreptul la pensii şi asigurări sociale pentru militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul pensiilor militare de stat şi alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, denumit în continuare sistemul pensiilor militare de stat.

 

 Art. 2. – Principiile de bază ale sistemului pensiilor militare de stat, sunt următoarele:

 a)        principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul de pensii militare de stat bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toţi participanţii la acesta;

 b)        principiul egalităţii, prin care se asigură tuturor participanţilor la sistemul de pensii militare de stat, un tratament nediscriminatoriu, între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;

 c)        principiul imprescriptibilităţii, potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie;

 d)       principiul incesibilităţii, potrivit căruia dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau parţial;

 e)        principiul autonomiei, bazat pe organizarea, conducerea şi administrarea, de sine stătătoare a sistemului pensiilor militare de stat de către instituţiile din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

 

 Art. 3. – În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

 a) militar – este cadrul militar, astfel cum este definit la art. 1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, soldatul şi gradatul profesionist, aşa cum sunt definiţi la art. 1 din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, cu modificările şi completările ulterioare, militarul angajat pe bază de contract, jandarmul angajat cu contract;

 b) poliţist – este funcţionarul public cu statut special, astfel cum este definit la art. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, poliţistul de frontieră angajat cu contract;

 c) funcţionar public cu statut special – este funcţionarul public cu statut special, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

 d) pensionar militar – este persoana definită la lit. a) – c), care beneficiază de pensie militară de stat în condiţiile prezentei legi;

 e)vechimea în serviciu este perioada în care o persoană din sistemul de apărare naţională, ordine publică si siguranţă naţională s–a aflat în una dintre următoarele situaţii:

Aflaţi mai multe »
Viewing all 885 articles
Browse latest View live